Munti cu paduri de conifere si foioase, dealuri cu pasuni, fanete si livezi de pomi fructiferi, campii, rauri repezi de munte, lacuri cu ape dulci si sarate, datatoare de sanatate - sunt tot atatea daruri cu care natura a binecuvantat acest judet, situat in partea sudica a Transilvaniei. Aceasta varietate Biserica Evanghelica a reliefului, ca si a climatului moderat de nuanta central - europeana, care contribuie la mentinerea zapezilor in localitatile de munte 5-6 luni pe an, favorizand practicarea sporturilor de iarna, au facut din judetul Sibiu un loc de atractie atat pentru turistii romani, cat si pentru cei straini.
De un deosebit interes se bucura, din acest punct de vedere, zona Fagarasului, care cuprinde un important sector montan al masivului Fagaras, lacuri glaciare, un relief abrupt cu privelisti spectaculoase spre Tara Lovistei. La intrarea in defileul Oltului se pastreaza ruinele Turnului Spart, cu zidurile si cladirile vamale ce marcau fosta linie de granita intre Tara Romaneasca si Transilvania.